La 30 martie 1856, Războiul Crimeii s-a încheiat în mod oficial prin semnarea Tratatului de la Paris.

Această recunoaștere formală semnată la Congresul de la Paris a venit după ce Rusia a acceptat o înfrângere umilitoare în fața alianței dintre Marea Britanie, Franța, Imperiul Otoman și Sardinia. Tratatul în sine avea să abordeze expansionismul rusesc, spulberând visele unui imperiu rusesc egal cu niciunul, confirmând în același timp importanța Imperiului Otoman în menținerea unui echilibru foarte timid alputere în Europa.

Războiul Crimeii, care a început în octombrie 1853, a durat optsprezece luni și, în acest timp, s-a transformat într-o serie de bătălii și asedii fragmentate, provocând pierderi uriașe de vieți omenești și evidențiind probleme și eșecuri mai largi legate de conducere, intervenție militară, rata mortalității, medicină și management defectuos.

Războiul în sine a atras o mare atenție și s-a dovedit a fi un moment important și definitoriu pentru Europa, fiind în primul rând o întruchipare a unui "război modern", care a folosit noile tehnologii ce aveau să caracterizeze mai târziu războaiele din secolul următor.

În plus, acoperirea războiului în ziare, în special în Marea Britanie, a permis publicului larg să experimenteze ororile războiului într-un mod nou și provocator, datorită reportajelor realizate de oameni precum William Howard Russell pentru ziarul The Times. Aceste reportaje de peste mări și țări, combinate cu informații de la personalități importante, precum Florence Nightingale, vor contura o imagine extrem de nefavorabilăceea ce a dus la cereri de reforme.

Florence Nightingale

Deși Tratatul de la Paris a reprezentat un pas important, toate părțile recunoscând necesitatea unei soluții pașnice, logistica intereselor concurente în cadrul negocierilor a făcut ca acesta să fie mai dificil de pus în practică.

Principalul acord a reușit să creeze câteva linii directoare tangibile, printre care se număra obligativitatea Rusiei de a demilitariza Marea Neagră. Acest acord a fost încheiat între țar și sultan, care susținea că nu se poate instala niciun arsenal pe linia de coastă. Pentru Rusia, această clauză s-a dovedit a fi o lovitură majoră, slăbindu-i baza de putere, deoarece nu mai putea amenința Imperiul Otoman prin intermediul marinei sale.Acesta a fost, așadar, un pas important în reducerea potențialului de escaladare a violenței.

În plus, tratatul a convenit includerea Imperiului Otoman în Concertul Europei, care reprezenta în esență o reprezentare a echilibrului de putere pe continent, inițiat în 1815 de Congresul de la Viena. În cadrul acestui tratat, puterile europene au promis că vor respecta independența Imperiului Otoman și că nu vor compromite niciun teritoriu otoman.

Rusia, pe de altă parte, a fost obligată să restituie orașul Kars și toate celelalte teritorii otomane pe care le luase în stăpânire. Principatele Valahia și Moldova au fost astfel restituite ca teritoriu otoman, cărora li s-a acordat ulterior independența și care au devenit în cele din urmă România de astăzi.

Rusia a fost forțată prin tratat să renunțe la pretenția de protectorat pentru creștinii care trăiau în Imperiul Otoman, renunțând astfel la premisa care a determinat Rusia să intre în război. În schimb, alianța de puteri a fost de acord să restituie Rusiei orașele Sevastpol, Balaklava, Kerch, Kinburn și multe alte zone care fuseseră ocupate de trupele aliate în timpul războiului.

O consecință majoră a acestui acord a fost redeschiderea Mării Negre pentru comerțul internațional. Importanța reluării comerțului a fost un considerent major pentru toți cei implicați, atât de mult încât a fost creată o comisie internațională cu scopul de a stabili o navigație liberă și pașnică pe Dunăre în scopuri comerciale.

"Le Congrès de Paris" de Edouard Louis Dubufe

În afară de reluarea comerțului, țările implicate au fost forțate să intre într-o perioadă de reflecție; cu un public nemulțumit, cu un număr mare de morți și cu puține lucruri de arătat, liderii trebuiau să arate că sunt dispuși să facă schimbări. Acest lucru a fost deosebit de relevant pentru Rusia, care a suferit teribil, pierzând aproximativ 500.000 de soldați. Războiul Crimeii a declanșat astfel o eră de autoevaluare în Rusiacare a renunțat la cătușele tradițiilor arhaice și a îmbrățișat modernizarea.

La moartea lui Nicolae I, Alexandru al II-lea a devenit țar, care, prin comparație, a fost liberal în opiniile și abordarea sa. A urmat un val de reforme, cu decizia capitală de a aboli șerbia și de a aborda probleme precum economia în declin. În acest moment, Rusia avea să se angajeze într-o nouă eră în care elitele educate aveau să se oprească într-un moment de retrospecție, declanșând astfel o eră decreativitate caracterizată de marile figuri ale lui Tolstoi și Dostoievski. Rusia a profitat de înfrângerea sa ca de o oportunitate de a-și rezolva problemele interne.

Între timp, Crimeea a fost semnificativă pentru Marea Britanie, deoarece a marcat una dintre primele sale intervenții militare în Europa din ultimii patruzeci de ani. Repercusiunile pentru Westminster aveau să fie masive, deoarece reprezentarea războiului în mass-media britanică a permis pentru prima dată ca publicul să primească informații zi de zi despre carnagiul din străinătate. Informațiile pe care mulți ar fi vrut să le țină sub tăcere erau disponibile, atragedia inutilă a infamului "Charge of the Light Brigade" a rezonat puternic în rândul unei populații britanice nemulțumite.

Războiul din Crimeea s-a încheiat favorabil pentru Marea Britanie și pentru membrii alianței sale, însă nepopularitatea sa a dus la o schimbare de lider, contele de Aberdeen fiind forțat să demisioneze prin vot de neîncredere în 1855. Noul prim-ministru, Lord Palmerston, a fost alegerea preferată. Odată cu creșterea accesibilității informațiilor și a gradului de conștientizare a politicii externe, poporul ar fi cerutsoluții pașnice.

Ca parte a acestei noi schimbări sub guvernul Palmerston, a fost lansată o anchetă pentru a investiga evenimentele dezastruoase. Raportul a concluzionat că guvernul a fost responsabil pentru că nu a permis aprovizionarea adecvată și a dat vina pe membrii de rang înalt ai forțelor armate pentru anumite întârzieri.

Investigația a făcut, de asemenea, progrese importante în evoluția practicilor moderne de asistență medicală, impulsionată de activitatea lui Florence Nightingale și a lui Mary Seacole, care, individual, au îmbunătățit nivelul sanitar al spitalelor de campanie din Crimeea. Toate guvernele aveau de învățat lecții; oamenii erau nemulțumiți de conducere și trebuia găsită o nouă abordare.

Tratatul de la Paris a obligat națiunile să abordeze probleme atât interne, cât și externe. Franța și Marea Britanie vor rămâne angajate să consolideze și să stabilizeze Imperiul Otoman cât mai mult posibil pentru a restabili echilibrul. Acest lucru va fi greu de realizat, mai ales în contextul valului crescând de naționalism pe teritoriul otoman, care amenința însăși existența Imperiului.

Includerea Imperiului Otoman în sfera de influență europeană a fost considerată esențială pentru rezolvarea "chestiunii orientale", însă Tratatul de la Paris nu a contribuit prea mult la rezolvarea acestei enigme. Tratatul nu a făcut decât să afirme rolul crucial al Turciei în pacea europeană, dar nu a reușit să împiedice izbucnirea unui nou conflict. Imperiul Otoman avea să cadă în cele din urmă în 1914.

În timp ce Rusia a suferit o înfrângere majoră, Austria, care alesese să rămână neutră, se va afla în anii următori la mila unei noi stele în ascensiune, Germania.

Sub conducerea lui Bismarck, care a profitat de relațiile tensionate, a apărut o nouă strategie de supraviețuire. Austria va sfârși prin a se uni cu Ungaria într-un imperiu monarhic. Între timp, Sardinia, participantă la alianța din Crimeea, va interveni în afacerile italiene, asigurându-se că o națiune unită a Italiei va ieși din abisurile teritoriale ale Europei.

Imperiile tradiționale erau acum amenințate, Marea Britanie și Franța simțind urgența și nevoia de a menține controlul asupra afacerilor. Războiul Crimeii a evidențiat cât de dificil era să se mențină un echilibru de putere în Europa. Sfârșitul războiului a dus la o nouă eră a relațiilor, un nou mod de a face lucrurile; vechile imperii tradiționale, întinse pe continente, au cedat locul în Europa statului-națiune. Schimbarea a fostvenind.

Jessica Brain este o scriitoare independentă specializată în istorie, stabilită în Kent și iubitoare a tot ceea ce este istoric.