În 1951, la doar șase ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, orașele Marii Britanii încă prezentau cicatricile războiului, care rămâneau o amintire constantă a tulburărilor din anii precedenți. Cu scopul de a promova sentimentul de recuperare, Festivalul Marii Britanii s-a deschis publicului pe 4 mai 1951, sărbătorind industria, artele și știința britanică și inspirând gândul unei Britanii mai bune. Aceasta a fost șis-a întâmplat să fie în același an în care s-a sărbătorit centenarul, aproape la zi, al Marii Expoziții din 1851. Coincidență? Nu credem!

Sediul principal al Festivalului a fost construit pe o suprafață de 27 de acri pe South Bank, Londra, care rămăsese neatinsă după ce fusese bombardată în timpul războiului. În conformitate cu principiile Festivalului, un tânăr arhitect în vârstă de numai 38 de ani, Hugh Casson, a fost numit director de arhitectură al Festivalului și a fost însărcinat să numească alți tineri arhitecți pentru a proiecta clădirile. Cu Casson la conducere, s-a dovedit a fisă fie momentul perfect pentru a prezenta principiile de design urban care vor fi folosite în reconstrucția postbelică a Londrei și a altor orașe.

Turnul Skylon, Festivalul Marii Britanii 1951

În situl principal se afla cea mai mare cupolă din lume la acea vreme, cu o înălțime de 93 de picioare și un diametru de 365 de picioare, care găzduia expoziții pe tema descoperirilor, cum ar fi Lumea Nouă, regiunile polare, marea, cerul și spațiul cosmic. De asemenea, era expusă și o locomotivă cu aburi de 12 tone. Adiacent cupolei se afla Skylon, o structură uluitoare, emblematică și cu aspect futurist. Skylon a fost o structurăneobișnuit, un turn vertical în formă de trabuc susținut de cabluri care dădea impresia că plutește deasupra solului. Unii spun că această structură oglindea economia britanică a vremii, neavând mijloace clare de susținere. Se știe că în seara dinaintea vizitei regale la locul principal al Festivalului, un student s-a urcat până aproape de vârf și a atașat o eșarfă a Escadrilei Aeriene a Universității din Londra!

Un alt element a fost Telekinema, un cinematograf de ultimă generație cu 400 de locuri, operat de British Film Institute, care dispunea de tehnologia necesară pentru a proiecta atât filme (inclusiv filme 3D), cât și televiziuni cu ecran mare. Aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai populare atracții de pe South Bank. După închiderea festivalului, Telekinema a devenit sediul Teatrului Național de Film și nu a fost demolat.până în 1957, când Teatrul Național de Film s-a mutat în locul pe care îl ocupă și în prezent în South Bank Centre.

Printre alte clădiri de pe amplasamentul Festivalului de pe South Bank se numără Royal Festival Hall, o sală de concerte de 2.900 de locuri, care a găzduit concerte dirijate de Sir Malcolm Sargent și Sir Adrian Boult în concertele de deschidere; o nouă aripă a Muzeului de Știință, care găzduiește Expoziția de Știință; și, în apropiere, Expoziția de Arhitectură Vie de la Poplar.

Acesta era format din Pavilionul de cercetare în domeniul construcțiilor, Pavilionul de urbanism și un șantier de construcții care prezenta case în diferite stadii de finalizare. Live Architecture a fost dezamăgitor, atrăgând doar aproximativ 10% din numărul de invitați ca și expoziția principală. De asemenea, a fost primit prost de către personalități importante din industrie, ceea ce a determinat guvernul și autoritățile locale să se concentreze asupra construcțiilor înalte de mare densitate.În amonte, la doar câteva minute cu barca de la locul principal al festivalului, se afla Battersea Park, unde se desfășura partea de distracție a festivalului, care includea grădini de agrement, atracții și distracții în aer liber.

Toată distracția din târg

Cu toate că principalul loc de desfășurare a festivalului a fost Londra, festivalul a avut o amploare națională, cu expoziții în multe orașe din Marea Britanie, printre care se numără expoziții precum Industrial Power Exhibition din Glasgow și Ulster Farm and Factory Exhibition din Belfast, ca să nu uităm de expozițiile itinerante și de nava Festival Ship Campania, care călătoreau din oraș în oraș șidin oraș în oraș în Marea Britanie.

Sărbătorile, paradele și petrecerile de stradă au avut loc în toată țara. Aici a fost Farnworth, Cheshire:

La fel ca în cazul majorității proiectelor mari sponsorizate și finanțate de guvern (Cupola Mileniului, Londra 2012), festivalul a stârnit numeroase controverse, de la concept până la finalizare. Chiar înainte de deschiderea festivalului, acesta a fost condamnat ca fiind o risipă de bani. Mulți oameni credeau că ar fi fost mai bine cheltuiți pentru locuințe, după distrugerea multor case în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Odată deschis, criticile s-au îndreptat cătregustul artistic; restaurantul Riverside a fost considerat prea futurist, Royal Festival Hall a fost considerat prea inovator și chiar și anumite obiecte de mobilier din cafenea au fost criticate pentru că erau prea țipătoare. De asemenea, a fost criticat pentru că era prea scump, intrarea în Domul Descoperirii fiind de cinci șilingi. Chiar și cu plângerile de mai sus, locul principal al Festivalului de pe South Bank a reușit să atragă mai multepeste 8 milioane de vizitatori plătitori.

Întotdeauna planificat ca o expoziție temporară, Festivalul a funcționat timp de 5 luni înainte de a se închide în septembrie 1951. A fost un succes și a înregistrat profit, fiind extrem de popular. În luna care a urmat închiderii, însă, un nou guvern conservator a fost ales la putere. În general, se crede că viitorul prim-ministru Churchill a considerat Festivalul o piesă depropagandă socialistă, o celebrare a realizărilor Partidului Laburist și a viziunii lor pentru o nouă Britanie socialistă, s-a dat rapid ordinul de a nivela South Bank, eliminând aproape orice urmă a Festivalului Marii Britanii din 1951. Singura clădire care a rămas a fost Royal Festival Hall, care este acum o clădire clasată de gradul I, prima clădire postbelică care a fost protejată în acest fel și care este încă protejată.găzduind concerte până în prezent.

Royal Festival Hall astăzi