"Când poate dispărea gloria lor?

O, ce atac sălbatic au făcut!"

Aceste cuvinte au fost făcute celebre de Alfred Lord Tennyson în poemul său, "The Charge of the Light Brigade", și se referă la acea zi fatidică din 25 octombrie 1854, când aproximativ șase sute de oameni conduși de Lord Cardigan au intrat în necunoscut.

Încărcarea împotriva forțelor rusești a făcut parte din Bătălia de la Balaclava, un conflict care face parte dintr-o serie mult mai mare de evenimente cunoscute sub numele de Războiul Crimeii. Ordinul de încărcare a cavaleriei s-a dovedit a fi catastrofal pentru cavalerii britanici: o greșeală dezastruoasă, plină de dezinformări și erori de comunicare. Această încărcătură calamitoasă avea să rămână în istorie atât pentru curaj, cât și pentru tragedie.

Războiul Crimeii a fost un conflict izbucnit în octombrie 1853 între ruși, pe de o parte, și o alianță de trupe britanice, franceze, otomane și sarde, pe de altă parte. În anul următor a avut loc Bătălia de la Balaklava, care a început în septembrie, când trupele aliate au ajuns în Crimeea. Punctul central al acestei confruntări a fost importanta bază navală strategică de la Sevastopol.

Forțele aliate au decis să asedieze portul Sevastapol. La 25 octombrie 1854, armata rusă condusă de prințul Menshikov a lansat un asalt asupra bazei britanice de la Balaklava. Inițial, se părea că o victorie rusă era iminentă, deoarece au obținut controlul asupra unora dintre crestele care înconjurau portul, controlând astfel tunurile aliate. Cu toate acestea, aliații au reușit să se grupeze și săa rezistat la Balaklava.

După ce forțele rusești au fost ținute la distanță, aliații au decis să își recupereze tunurile. Această decizie a dus la una dintre cele mai cruciale părți ale bătăliei, cunoscută acum sub numele de Încărcarea Brigăzii ușoare. Decizia luată de lordul Fitzroy Somerset Raglan, care era comandantul-șef britanic în Crimeea, a fost de a se îndrepta spre Causeway Heights, unde se credea că rușii își însușeau tunurile de artilerie.

Lord Raglan

Ordinul dat cavaleriei, formată din brigăzile grele și ușoare, era să avanseze împreună cu infanteria. Lordul Raglan a transmis acest mesaj cu așteptarea unei acțiuni imediate a cavaleriei, în ideea că infanteria va urma. Din păcate, din cauza lipsei de comunicare sau a unor neînțelegeri între Raglan și comandantul cavaleriei, George Bingham, conte de Lucan, aceastăÎn schimb, Bingham și oamenii săi au rezistat aproximativ 45 de minute, așteptând ca infanteria să sosească mai târziu pentru a putea înainta împreună.

Din nefericire, cu întreruperea comunicațiilor, Raglan a dat cu frenezie o altă comandă, de data aceasta de "înaintare rapidă în față". Cu toate acestea, atât cât puteau vedea contele de Lucan și oamenii săi, nu existau semne că armele ar fi fost capturate de ruși. Acest lucru a dus la un moment de confuzie, făcându-l pe Bingham să îl întrebe pe ajutorul de tabără al lui Raglan exact unde ar fi trebuit să atace cavaleria. Răspunsul a fost următoruldin partea căpitanului Nolan a fost să gesticuleze spre Valea de Nord în loc de Causeway, care era poziția prevăzută pentru atac. După câteva deliberări înainte și înapoi, s-a decis că trebuie să se îndrepte în direcția menționată mai sus. O gafă teribilă care avea să coste multe vieți, inclusiv pe cea a lui Nolan însuși.

Printre cei care erau în măsură să își asume responsabilitatea pentru deciziile luate se numărau Bingham, contele de Lucan, precum și cumnatul său James Brudenell, contele de Cardigan, care comanda Brigada Ușoară. Din păcate pentru cei care serveau sub comanda lor, se urau unul pe celălalt și abia dacă se vorbeau, o problemă majoră având în vedere gravitatea situației. De asemenea, s-a mai spus că nici unul dintre cei doi nu seCaracterul lor a câștigat mult respect din partea oamenilor lor, care, din păcate, au fost nevoiți să se supună comenzilor lor nefericite în acea zi.

Lucan și Cardigan au decis amândoi să dea curs ordinelor prost interpretate, în ciuda faptului că și-au exprimat o oarecare îngrijorare, angajând astfel aproximativ șase sute șaptezeci de membri ai Brigăzii ușoare în luptă. Și-au scos săbiile și au început atacul condamnat de un kilometru și un sfert, înfruntând trupele rusești care trăgeau asupra lor din trei direcții diferite. Primul care a căzut a fost căpitanul Nolan,Ajutorul de tabără al lui Raglan.

Ororile care au urmat l-ar fi șocat chiar și pe cel mai experimentat ofițer. Martorii au povestit despre trupuri stropite cu sânge, membre lipsă, creiere făcute praf și fumul care umplea aerul ca o erupție vulcanică uriașă. Cei care nu au murit în ciocnire au format o lungă listă de victime, cu aproximativ 160 de persoane tratate pentru răni și aproximativ 110 morți în urma atacului.Nu doar oamenii și-au pierdut viața în acea zi, ci se spune că trupele au pierdut și aproximativ patru sute de cai în acea zi. Prețul plătit pentru lipsa de comunicare militară a fost foarte mare.

În timp ce Brigada ușoară a atacat neputincioasă în ținta focului rusesc, Lucan a condus Brigada grea în față, cavaleria franceză ocupând partea stângă a poziției. Maiorul Abdelal a reușit să conducă un atac până pe înălțimile Fedioukine spre flancul unei baterii rusești, forțându-i să se retragă.

Ușor rănit și simțind că Brigada Ușoară era condamnată, Lucan a dat ordin ca Brigada grea să se oprească și să se retragă, lăsându-i pe Cardigan și pe oamenii săi fără sprijin. Se spune că decizia luată de Lucan s-a bazat pe dorința de a-și păstra divizia de cavalerie, perspectivele amenințătoare ale Brigăzii ușoare fiind deja de neevitat, din câte vedea el. "De ce să adăugăm și mai multe victime lalistă?", i-ar fi spus Lucan Lordului Paulet.

Între timp, în timp ce Brigada Ușoară încărca într-un smog nesfârșit de osândă, cei care au supraviețuit s-au angajat în luptă cu rușii, încercând să pună mâna pe tunuri în timp ce o făceau. S-au regrupat în numere mai mici și s-au pregătit să atace cavaleria rusă. Se spune că rușii au încercat să se ocupe rapid de orice supraviețuitor, dar cazacii și alte trupe au fost neliniștiți să vadă britaniciiCălăreții care se îndreptau spre ei au intrat în panică. Cavaleria rusă s-a retras.

În acest moment al bătăliei, toți membrii supraviețuitori ai Brigăzii ușoare se aflau în spatele tunurilor rusești, însă lipsa sprijinului lui Lucan și a oamenilor săi a făcut ca ofițerii ruși să conștientizeze rapid că îi depășesc numeric. Retragerea a fost, prin urmare, oprită și s-a dat ordinul de a ataca în vale în spatele britanicilor și de a le bloca calea de scăpare. Pentru cei care urmăreau,acesta părea a fi un moment înfiorător de cumplit pentru luptătorii rămași în Brigadă, însă, în mod miraculos, două grupuri de supraviețuitori au trecut rapid prin capcană și au reușit să fugă.

Bătălia nu se încheiase încă pentru acești oameni îndrăzneți și curajoși, ei încă mai erau sub focul tunurilor de pe Causeway Heights. Curajul uluitor al oamenilor a fost recunoscut chiar și de inamic, despre care se spune că ar fi remarcat faptul că, chiar și răniți și descălecați, englezii nu se vor preda.

Amestecul de emoții, atât pentru supraviețuitori, cât și pentru privitori, a făcut ca Aliații să fie incapabili să mai continue acțiunea. Zilele, lunile și anii care au urmat vor duce la dezbateri aprinse pentru a împărți vina pentru atâta suferință inutilă din acea zi. Încărcarea Brigăzii ușoare va fi amintită ca o bătălie plină de vărsare de sânge, greșeli, regrete și traume, precum și ca o bătălievitejie, sfidare și rezistență.

Jessica Brain este o scriitoare independentă specializată în istorie, stabilită în Kent și iubitoare a tot ceea ce este istoric.