Londonezii care reușiseră să supraviețuiască Marii Ciume din 1665 trebuie să se fi gândit că anul 1666 nu putea fi decât mai bun și nici mai rău!

Săracii de ei... nu-și puteau imagina noul dezastru care avea să se abată asupra lor în 1666.

Un incendiu a izbucnit pe 2 septembrie în brutăria King's din Pudding Lane, lângă London Bridge. Incendiile erau destul de frecvente în acele zile și erau repede stinse. Într-adevăr, când Lordul primar al Londrei, Sir Thomas Bloodworth, a fost trezit pentru a i se spune despre incendiu, a răspuns: "Pish! O femeie ar putea să-l stingă!". Totuși, vara aceea fusese foarte caldă și nu plouase de săptămâni întregi, așa căîn consecință, casele și clădirile din lemn erau uscate ca lacrima.

Focul a pus repede stăpânire pe el: 300 de case s-au prăbușit rapid, iar vântul puternic dinspre est a răspândit și mai mult flăcările, sărind de la o casă la alta. Focul a cuprins labirintul de străzi mărginite de case, ale căror etaje superioare aproape că atingeau peste străzile înguste și întortocheate. Eforturile de a ține focul sub control cu ajutorul găleților au eșuat rapid. Panica a început să se răspândească în oraș.

În timp ce incendiul făcea ravagii, oamenii au încercat să părăsească orașul și s-au revărsat pe râul Tamisa în încercarea de a scăpa cu barca.

A domnit un haos absolut, așa cum se întâmplă adesea și astăzi, în timp ce mii de "curioși" din sate veneau să vadă dezastrul. Samuel Pepys și John Evelyn, jurnaliștii, au făcut relatări dramatice, de primă mână, despre următoarele câteva zile. Samuel Pepys, care era funcționar al Sigiliului Privat, s-a grăbit să-l informeze pe regele Carol al II-lea. Regele a ordonat imediat ca toate casele aflate în calea incendiului să fieA fost trasă în jos pentru a crea o "breșă de foc". Acest lucru a fost făcut cu stâlpi cu cârlige, dar fără succes, deoarece focul i-a depășit!

Pe 4 septembrie, jumătate din Londra era în flăcări. Regele însuși s-a alăturat pompierilor, dându-le găleți de apă în încercarea de a stinge flăcările, dar incendiul a continuat.

În ultimă instanță, s-a folosit praf de pușcă pentru a arunca în aer casele care se aflau în calea focului, creând astfel o breșă de foc și mai mare, dar sunetul exploziilor a declanșat zvonuri că ar avea loc o invazie franceză.... și mai multă panică!!!

În timp ce refugiații se revărsau din oraș, Catedrala St. Paul a fost cuprinsă de flăcări. Acri de plumb de pe acoperiș s-au topit și s-au revărsat pe stradă ca un râu, iar marea catedrală s-a prăbușit. Din fericire, Turnul Londrei a scăpat de infern și, în cele din urmă, incendiul a fost ținut sub control, iar pe 6 septembrie a fost stins complet.

Practic, toate clădirile civice au fost distruse, precum și 13.000 de locuințe private, dar, în mod surprinzător, doar șase persoane au murit.

Sute de mii de oameni au rămas fără adăpost. 89 de biserici parohiale, Guildhall, numeroase alte clădiri publice, închisori, piețe și 57 de hale erau acum doar niște coji arse. Pierderile materiale au fost estimate între 5 și 7 milioane de lire sterline. Regele Carol a oferit pompierilor o sumă generoasă de 100 de guinee pe care să o împartă între ei. Nu pentru ultima dată o națiune își va onora braviipompieri.

Imediat după incendiu, un biet ceasornicar francez dement, pe nume (Lucky) Hubert, a mărturisit că a provocat incendiul în mod deliberat: justiția a fost promptă și a fost spânzurat rapid. Totuși, ceva mai târziu, s-a realizat că nu putea fi el cel care a provocat incendiul, deoarece nu se afla în Anglia la acea vreme!

Deși Marele Incendiu a fost o catastrofă, a curățat orașul. Străzile supraaglomerate și pline de boli au fost distruse și a apărut o nouă Londră. Un monument a fost ridicat în Pudding Lane pe locul unde a început incendiul și poate fi văzut și astăzi, unde amintește de acele zile teribile din septembrie 1666.

Sir Christopher Wren a primit sarcina de a reconstrui Londra, iar capodopera sa, Catedrala Sfântul Paul, a fost începută în 1675 și terminată în 1711. În memoria lui Sir Christopher există o inscripție în catedrală, care spune: "Si Monumentum Requiris Circumspice" - "Dacă îi cauți monumentul, privește în jur".

Wren a reconstruit, de asemenea, 52 de biserici din City, iar munca sa a transformat City of London în orașul pe care îl recunoaștem astăzi. Harta de mai sus, despre care se spune că este o reproducere a originalului, arată planul lui Sir Christopher Wren de reconstrucție a orașului după Marele Incendiu din Londra. Observați în partea stângă jos o imagine a lui Thamesis, zeul fluvial după care a fost numit râul Tamisa. În partea stângă sus-de cealaltă parte, pasărea Phoenix sugerează că și Londra se va ridica din cenușă.

Unele clădiri au supraviețuit conflagrației, însă doar câteva dintre ele mai pot fi văzute până în ziua de azi. Pentru detalii și fotografii, consultați articolul nostru "Clădiri care au supraviețuit Marelui Incendiu din Londra".