Majoritatea oamenilor din ziua de azi îl cunosc cel mai bine pe Alan Alexander (A. A.) Milne ca autor al cărților Winnie-the-Pooh. Ursul iubitor de miere cu creierul foarte mic și tovarășii săi de jucărie Piglet, Bufnița, Eeyore, Tigru și prietenii săi au fost aduși la viață în poveștile scrise de Milne pentru a-l distra pe tânărul său fiu Christopher Robin.

De la prima sa apariție, în 1926, Winnie-the-Pooh a devenit un superstar și un brand internațional, în mare parte datorită versiunii în desene animate a poveștilor sale de către studiourile Disney. Acest lucru înseamnă că Milne este un autor a cărui reputație a fost prinsă în succesul propriei creații și, în cele din urmă, umbrită de acesta. Nu este singurul în această situație, bineînțeles.

Jucării originale de la Harrods, cumpărate pentru Christopher Milne la începutul anilor 1920. În sensul acelor de ceasornic, începând din stânga jos: Tigru, Kanga, Ursul Edward (cunoscut și ca Winnie-the-Pooh), Eeyore și Purceluș.

Totuși, la începutul anilor 1920, A. A. Milne era cel mai bine cunoscut ca dramaturg și eseist, dar și ca fost redactor-șef adjunct al revistei Punch, revista britanică devenită o instituție națională prin umorul, caricaturile și comentariile sale. Avea doar 24 de ani când a preluat această funcție în 1906.

Unele dintre piesele pe care le-a scris pentru Punch se bazau în mare parte pe propria sa viață, deseori deghizate prin personaje și decoruri fictive, fiind caracterizate de un umor blând și ironic și de o atmosferă inconfundabil britanică, în care ironizează cu blândețe excursiile la mare, zilele petrecute în grădină, jocurile de cricket și cinele.

Opera sa a fost populară. Colecția sa de eseuri "The Sunny Side" a avut 12 ediții între 1921 și 1931. Totuși, ocazional, o latură mai întunecată transpare din poveștile ușoare și ironice despre viața din Home Counties.

A. A. Milne în 1922

Milne a fost ofițer de transmisiuni în timpul Primului Război Mondial și a fost martor direct la distrugerile care au nimicit o generație de tineri scriitori și poeți. Opera sa pe tema războiului nu a avut oroarea poemelor lui Wilfrid Owen sau ironia mușcătoare a celor ale lui Siegfried Sassoon. Cu toate acestea, poveștile sale simple despre lăcomia și prostia birocratică înrădăcinată au impact și astăzi, așa cum se arată în poemul său"O.B.E.":

Cunosc un căpitan de industrie,

Care a făcut bombe mari pentru R.F.C.,

Și a prins o mulțime de lire sterline...

Iar el - slavă Domnului! - are O.B.E.

Cunosc o doamnă cu pedigree,

Care a invitat niște soldați la un ceai,

Și a spus "Doamne!" și "Da, înțeleg" -

Iar ea - slavă Domnului! - are O.B.E.

Cunosc un tip de 23 de ani,

Cine a primit o slujbă cu un gras M.P.-

Nu-mi pasă prea mult de Infanterie)

Iar el - slavă Domnului! - are O.B.E.

Aveam un prieten; un prieten, și el

Doar a ținut linia pentru noi doi,

Și i-a ținut pe germani departe de mare,

Și a murit - fără O.B.E.

Slavă Domnului!

A murit fără O.B.E.

Într-una dintre piesele sale de proză, Milne ia în glumă sosirea (sau ne-sosirea) celei de-a doua stele care va marca promovarea sa din sublocotenent în locotenent:

"Promovarea în regimentul nostru era dificilă. După ce m-am gândit bine la această chestiune, am ajuns la concluzia că singura modalitate de a-mi câștiga a doua stea era să-i salvez viața colonelului. Obișnuiam să-l urmăresc cu afecțiune, în speranța că va cădea în mare. Era un om mare și puternic și un înotător puternic, dar, odată intrat în apă, nu ar fi fost greu să mă agăț de gâtul lui și să-i dau oimpresia că îl salvez, însă a refuzat să cadă în apă."

Într-o altă piesă, "Gluma: o tragedie", el transformă oroarea de a trăi în tranșee alături de șobolani, într-o poveste despre problemele de a fi publicat cu greșeli de tipar. O povestire tratează cu lejeritate problema trădării de către un coleg ofițer care este rivalul în dragoste al eroului poveștii. "Armageddon" desființează lipsa de sens a conflictului, atribuind totul dorinței unui privilegiat,un jucător de golf consumator de whisky și sifon, pe nume Porkins, care crede că Anglia are nevoie de un război pentru că "suntem slabi... Vrem un război care să ne întărească".

"Este bine înțeles în Olimp", scrie Milne, "că Porcul nu trebuie să fie dezamăgit." Urmează apoi o fantezie în stil ruritan de căpitani părăsiți și propagandă patriotică, toate supravegheate și manipulate de zei, care înclină lumea spre război.

Poemul lui Milne "Din inimă plină" dezvăluie, prin imaginile sale aproape absurde, profunzimea dorinței de pace a soldatului după conflict:

Oh, m-am săturat de zgomotul și de agitația bătăliei.

Mă deranjează chiar și mugetul vitelor,

Iar clinchetul florilor albastre e moartea ficatului meu,

Iar răcnetul păpădiilor îmi dă fiori,

Iar un ghețar, în mișcare, este mult prea interesant,

Și am emoții, când stau pe unul, să mă dau jos...

Dă-mi Pacea; asta e tot, asta e tot ce caut...

Să zicem, începând cu săptămâna de sâmbătă.

Acest limbaj simplu și suprarealist exprimă atât de eficient "șocul de obuz" (care acum s-ar numi PTSD). Cel mai mic zgomot sau mișcare neașteptată poate declanșa o retrospectivă. Războiul distruge chiar și relația noastră cu natura.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Milne a devenit căpitan în Garda Națională, în ciuda faptului că experiențele din Primul Război Mondial l-au făcut să se opună războiului. Prietenia sa cu P.G. Wodehouse s-a rupt din cauza emisiunilor apolitice pe care Wodehouse le-a făcut după ce a fost luat prizonier de naziști.

Milne a ajuns să resimtă faima poveștilor sale despre Pooh și prietenii săi și s-a întors la genul său preferat de scrieri cu umor ironic pentru adulți. Cu toate acestea, poveștile lui Winnie-the-Pooh sunt încă cele pentru care este cel mai bine cunoscut.

În 1975, umoristul Alan Coren, care devenise și el redactor-șef adjunct al revistei Punch la vârsta de 20 de ani, a scris un articol intitulat "The Hell at Pooh Corner", la scurt timp după publicarea autobiografiei lui Christopher Milne, care dezvăluise o parte din realitatea vieții de acasă a familiei Milne.

În piesa lui Coren, un ursuleț Pooh, plin de râie și cinic, privește în urmă la viața lui și la ceea ce ar fi putut fi. Când este "intervievat" de Coren, care sugerează că, în ciuda tuturor lucrurilor, viața cu familia Milnes trebuie să fi fost distractivă, el dă un răspuns neașteptat:

"A. A. Milne", l-a întrerupt Pooh, "a fost redactor-șef adjunct la Punch. Obișnuia să vină acasă ca Bela Lugosi. Îți spun, dacă voiam să râdem, făceam o plimbare prin cimitirul Hampstead.""

Este o replică într-un stil pe care cu siguranță l-ar fi apreciat A. A. Milne. El făcea parte dintr-o generație care nu era obișnuită să își împărtășească experiențele sau emoțiile. Umorul îi ajuta să facă față.

Propria mea copie a cărții "The Sunny Side" a lui Milne se destramă. Pe coperta din față, există o inscripție de la mătușa mea și soțul ei pentru mama mea, de ziua ei de naștere. Data este 22 mai 1943. Este ciudat de reconfortant să mă gândesc că ei au fost înveseliți de umorul lui Milne în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial, așa cum și mie mi se ridică moralul de fiecare dată când o citesc.

Miriam Bibby BA MPhil FSA Scot este istoric, egiptolog și arheolog, cu un interes special pentru istoria ecvestră. Miriam a lucrat ca muzeograf, profesor universitar, editor și consultant în managementul patrimoniului. În prezent, își finalizează doctoratul la Universitatea din Glasgow.